VoicuNoi

In primul rand sunt curios de ce ai ales un asemenea subiect? Ce experienta recenta.

Eu nu sunt, sper ca stii asta, un invidios. Nu sunt din acest punct de vedere un roman adevarat! Dimpotriva, ma bucur sa vad ca vecinul o duce bine, pentru ca astfel am si eu sanse mai mari la bunastare.

Totusi, invidia poate avea si un rol motivant si cunosc persoane care isi stabilesc obiective materiale raportandu-se la ce au altii. Aici este modelul invers, sa am si eu ce are vecinul si daca se poate mai mare si mai frumoasa. Sunt multe sate in Ardeal unde parca aceasta este filozofia de viata dupa cum arata casele. Totusi, mi-ar fi placut sa vad mai multe case diferite, evident pastrand acelasi stil, dar ele sunt copiate si poate doar dimensiunea e alta.

In ceea ce priveste dimensiunea internationala a invidiei, poate ca nemtii sunt in acest moment in fruntea listei, dar eu nu as vrea sa fim nemti pentru ca imi place mai mult spiritul latin.

Budistii, pentru ca pomenit de ideologia lor sunt diferiti intr-adevar, dar filozofia lor imi pare ca pune un accent prea mare pe propriul ego si astfel devine foarte egoista. E posibil ca de aceea sa nu ramana timp pentru altii si implicit pentru invidie.

Este foarte clar ca nu este inventata de noi, romanii si ca apartine speciei umane, diferenta vine din doza pe care o avem, ca trasatura nationala si ca persoana. Daca te incearca invidia nu trebuie sa te simti vinovat de ceva, incearca sa iei partea buna a sentimentului si incearca sa descoperi care sunt cauzele, poate te va ajuta sa te intelegi mai bine. Daca invidia te motiveaza (eu sper ca nu) atunci te rog fii foarte invidios !

Pentru mine nu este motivanta si la felul meu de a fi nu e deloc periculos daca simt invidie uneori-foarte rar, de fapt.

Majoritatea compatriotilor mei cred ca expresia “sa moara si capra vecinului” ar fi unica poporului romanesc. Nu suntem chiar atat de privilegiati. Americanii, traind intr-un secol XX mai prosper decat noi au enuntat problema sub forma “keeping ahead with the Joneses”. Nemtii au si o definitie mai ascutita in cuvantul “Schadenfreude”. Budistii fac exceptie, avand o ideologie diferita. Ar fi imatur sa fiu consternat de invidie. Desi societatea se lupta impotriva acestui sentiment de la instaurarea religiei, se pare ca reprimarea lui nu a fost posibilia.

Este destul de clar pentru mine ca invidia este inradacinata in substratul nostru biologic. Lucru care ma face sa ma gandesc la partea creativa a invidiei – si anume cea care genereaza progresul. Nu foarte multa lume poate fi suparata pe invidia pe care Steve Jobs a simtit-o fata de Nokia (cu exceptia actionarilor Nokia si a echipei de management). Bineinteles, cantitatile excesive intotdeauna dauneaza grav sanatatii.

Exista, in schimb, sisteme care functioneaza in cadrul lor teoretic pe prezumtia ca invidia a fost eradicata. L-am incercat pe pielea noastra. L-au incercat pana si cei care prin “Schadenfreude” se bucura de raul altuia. Si diferenta a fost cat se poate de vizibila. Nu exista un experiment mai curat pentru a demonstra utopia comunsimului decat discrepanta rezultata intre Germania de Vest si cea de Est la caderea cortinei de fier.

Invidia, vazuta dintr-un punct de vedere simetric, inseamna recunoastere. Inca un motiv pentru a considera legitima legea compensatiei si faptul ca avem nevoie de tot spectrul de sentimente pentru a trai in lumea aceasta mirobolanta, cu suisurile si coborasurile ei.

Cum vezi tu rolul invidei?

Am terminat de citit recent 1984, de George Orwell. Trebuie sa recunosc ca am fost marcat de clarviziunea lui Orwell din ’48 in ce priveste modus operandi al aparatului de cenzura, intr-o perioada in care informatia nu era la distanta unui click (bineinteles, daca e sa extragem elementele SF). Am fost amuzat de Newspeak, o noua limba simplificata la absurd care avea menirea de a controla societatea prin anihilarea gandirii. Un proces similar dar la o scara reala s-a definitivat in China lui Mao si a dat nastere la Mandarina simplificata – care din intelegerea mea superficiala a extras multa culoare din limba. Bineinteles, procesul a fost pavat cu toate intentiile bune de integrare nationala si a fost un trend in Asia secolului XX. Japonia, Malaysia si Singapore au adoptat procese similare sau in unele cazuri identice, pe cand Taiwan-ul nu s-a lepadat de vechea scriere.

Doublethink, unul din principiile mele preferate se traduce conform nuvelei (simplificat – pentru a folosi metoda chinezeasca): “puterea de a avea in gand doua convingeri contradictorii simultan, si a le accepta pe amandoua. A cenzura orice element din trecut care a devenit incomod pentru regim”.

Nu am putut sa imi abtin ratiunea spre analiza transpunerii doublethink in stiintele sociale, unde intotdeauna avem de a face cu un curent ortodox si unul sau mai multe curente heterodoxe. Totul spre the greater good deoarece schimburile de idei, chiar si idei antitetice analizate si implementate obiectiv duc de cele mai multe ori la o crestere a nivelului de trai.

Chestiunea e ca aceasta dezbatere provoaca confuzie in randul populatiei (subsemnatul e nedumerit la randul sau) si proponentii anumitor scoli de gandiri se folosesc de “stiinta” in situatii cu conflicte de interese majore (e.g.: Republicanii care militeaza pentru reducea taxelor in SUA) si folosesc mijloace lipsite de etica in a-si transmite mesajul si analiza. Sunt sceptic cand aud expresia “dovedit stiintific” intr-un domeniu in care factorii umani sunt atat de importanti, si alegerea setului de date cantareste enorm. Nici ingineria nu functioneaza intotdeauna in lumea reala asa cum se intampla pe hartie.

“Propaganda stiintifica” se intampla pe foarte multe nivele in ziua de azi. Pornind de la politica monetara si fiscala pana la industria farmaceutica si alimentara. Internetul a deschis o multitudine de noi canale pentru propagandisti dar si pentru cei care se straduie umil sa urmeze firul Ariadnei in cautarea adevarului.

Sunt curios cum vezi tu evolutia propagandei? Eu nu am trait decat in cea contemporana.

Inspirata alegere pentru situatia in care te afli, adica tocmai nu ai respectat o intelegere si ma vad nevoit sa iti cer sa te sanctionezi cu doua subiecte Pe saptamana pentru urmatoarele doua saptamani.
Despre incredere nu pot sa spun ca nu a fost un stalp major al societatii omenesti, indifernt de stadiu. Face parte din valorile fundamentale, nimic nu poate fi durabil, sanatos,valoros cu adevarat fara sa aiba la baza increderea.
In schimb nu cred ca nivelul de incredere global este in revenire cu adevarat si  ma intreb serios daca nu aceeasi goana dupa profit cu orice pret ii face pe unii sa dea mesaje despre increderea in revenirea globala a cresterii economice. Eu sunt sceptic si cred ca te-ai inselat si tu.
Am ajuns de la angajamente la increre pentru ca respectarea angajamentelor este una din conditiile necesare pentru a genera incredere.
Promisiunile catre noi sunt cele la care renuntam cel mai usor, ne iertam repede, dar unul din rolurile dialogului nostru este si sa ne impartasim promisiunile personale si astfel sa fim mai responsabili, ce parere ai?
Trec la filosofia Randiana, de care nu am auzit, dar asa cum spui ca pune interesul personal pe primul loc eu o consider corecta. Sa-ti explic: in avion suntem instruiti mereu ca prima data trebuie sa ne punem noua masca de oxigen si apoi copiilor. Daca nu ai grija de tine, cum poti sa fii eficient in a-i ajuta pe altii, daca nu incerci sa prosperi atunci sansa ta de a fi mai util este mai mica. Warren Buffet cred ca se pune pe el in continuare pe primul loc, chiar daca o fi acum cel mai generos om de pe planeta si este si un personaj cu etica in afaceri, din cate stim noi.
Ai folosit si cuvantul emfaza pentru promisiuni catre tine, sper ca te-ai gandit la a sublinia mai mult importanta lor, decat emfaza= aroganta.
Ce vreau sa-ti spun este ca nici eu nu am avut o relatie prea buna cu mine multa vreme, acum ma inteleg mai bine- apanajul varstei, dar nu imi doresc sa am o relatie perfecta cu mine, cred ca asa ceva e chiar periculos. Ar insemna ca detin adevarul absolut, deci e sanatos sa ne judecam, chiar aspru uneori.
Trec peste remarcile despre politicieni, ai dreptate la modul general, dar am surprinde ca il judeci la gramada cu ceilalti pe directorul de la Goldman Sachs care a facut un gest de curaj. Eu cred ca te inseli si ca face parte din categoria celor cu adevarat etici. Vom vedea in timp, dar ce vreau sa-ti spun este ca daca nu suntem gata sa acordam incredere pana la proba contrarie, atunci nu putem creea o atmosfera care sa incurajeze increderea.
Sa-ti spun ce cred eu despre marile firme, la modul general. Regula este ca se orienteaza spre profit, cu orice pret si nu conteaza clientul decat in masura in care trebuie sa ramana in viata. Actionarii vor profit, managerii mai mult decat atat! Sunt multe mari companii listate care traiesc sub dictatura managementului, iar actionarii sunt mai putin puternici datorita dispersiei actiunilor. Cred in schimb ca tocmai companiile mai mici sunt cele care livreaza calitate si ar trebui preferate mereu si mai cred in afacerile de familie.
Raspunsul meu despre angajamente este ca trebuie sa le faci, sa ai grija cu prioritizarea lor,sa le respecti, iar cand din motive obiective nu poti acest lucru sa comunici cat mai din timp lucrul acesta!

Stiu ca imi asum un mare risc abordand un concept relativ abstract care pare de neatins intr-o lume in care suntem paralizati de alegeri. Ce inseamna fericirea? Conform DEX-ului, fericirea e o stare de multumire sufleteasca intensa si deplina. Nu e o definitie extrem de explicita, cel putin pentru o persoana exacta – in special din cauza faptului ca e un termen relativ la nivelul de cunoastere pe care il avem cu lumea inconjuratoare. Ignorance is bliss, or so they say.  Fericirea e o arta, in cel mai complex si simplu mod simultan.

Am ales acest subiect deoarece sunt de parere ca natiile balcanice sunt prea pesimiste in general si am auzit mult prea des constructii frazeologice echivalente cu “La noi…. [+ ton negativ]“. Daca voi reusi sa am un impact in aceasta atitudine, pot spune ca mi-am atins un obiectiv important in viata; dar lupta abia acum incepe. Voi face referinta la un artist nemuritor care a reusit sa surprinda societatea in toata splendoarea ei, desi a purtat un nume cacofon.

Aceasta extras dintr-o scrisoare a lui  Caragiale catre Vlahuta de care m-am impotmolit pe facebook sumeaza perfect viziunea mea despre Romania la acest capitol:

“La noi, nu e nici mai multa nici mai putina stricaciune decat in alte parti ale lumii. Neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefacut inca. Inca nu crede in dreptate. Inca nu poate scoate din sanu-i pe cine sa poata comanda. Inca nu stie de cine sa asculte – fiindca nu are deocamdata incredere in nimeni… Dar cu vremea, trebuie sa vina si asta”

Simtim ca vremea asta n-a venit / de un secol si umpic. Si cu aceste doua versuri imi voi cenzura talentul poetic… momentan. Vreau sa marturisesc ca exista un factor indescriptibil care ma trage inapoi spre patria mama, care cred cu tarie ca exista in majoritatea expatilor. Un anume nivel de profunzime al interactiunii pe care il gasesti mult mai usor in compatrioti decat in fiinte nascute pe taramuri diferite.

Cred ca fericirea la nivel national ar trebui privita mai mult la nivel absolut, decat la nivel relativ. Un lucru din ce in ce mai greu de realizat in societatea de etichetare monetara in care traim. Unii dintre voi sunt la curent cu conceptul de Gross National Happiness introdus de Bhutan. Nu spun ca e o metoda de evaluare e lipsita de erori, dar e o idee care face sens. Fericirea depinde de mult mai multi factori decat PIB-ul.

In genere, studiile arata ca fericirea este determinata de sanatate, bogatie, intelepciune, solidaritate comunala si toleranta sociala. Cred ca mentalitatea e componentul principal care poate face o schimbare radicala in rezultatul final din acest conglomerat de factori. Fiecare din noi poate veni cu o contributie substantiala, indiferent de posibilitatile materiale, pe care va rog cu aceast ocazie sa o faceti.

Perspectiva pe care o avem in momentul in care locuim undeva e total diferita fata de momentul in care suntem in vizita. Tocmai am avut un dialog cu o cunostinta care a locuit in New York si a fost oripilat de oras – vreau sa mentionez ca e o persoana cu o experienta bogata careia ii port un respect deosebit. Dar e indragostit de acelasi oras in calitate de turist. Totul pare a fi un scenariu de film cand esti turist, dar daca nu esti un multi-milionar cu resurse temporale extraordinare se pare ca New York-ul nu e acel paradis visat de multi. Pot spune aproape acelasi lucru despre Londra. Exista multe beneficii care vin asociate de costuri pe masura (sa nu mai vorbim despre “smiorcaita societate britanica”, subiect pe care il voi aborda in viitor).

In momentul in care ne comparam cu alte societati mai avansate, trebuie sa fim constienti de contextul istoric. Nu e onest sa comparam situatia materiala a societatii romanesti cu alte tari care au dominat in perioada revolutiei industriale si au pradat “lumea noua” in acelasi timp. Sunt deranjat si eu de coruptia care se filtreaza pana la cel mai de jos strat din ierarhie, dar coruptia e un fenomen care nu a fost abolit din nici un sistem politic. Faptul ca se intampla la un alt nivel si este cenzurata in alte locuri mai “sofisticate” nu inseamna ca ea nu exista. N-a fost placut momentul in care mi-am rupt telescopul pe un drum national intr-o groapa, dar se poate si mai rau (si din pacate nu ne uitam decat la curtile vecine mai stralucitoare).

Dupa ce am aprofundat doua culturi, experimentat alte doua si dupa ce am vazut alte parti ale lumii, parerea mea personala e ca sabia are doua taisuri peste tot. Va indemn sa culegeti fericire din cele mai mici placeri ale vietii, si sa contribuim cu totii la schimbare.

Care crezi tu ca sunt ingredientele care sa inspire fericirea nationala?